Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la…
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii…
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să…
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au…
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în…
Pentru o înţelegere mai uşoară a acestei denumiri, vom reaminti că Biblia, în întregul ei, este alcătuită din două mari părţi: Vechiul Testament, care întruchipează istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii…
Trecând prin cele două trepte: a şti şi a înţelege, trepte care duc spre o a treia, cea a cunoaşterii, într-un domeniu oarecare de activitate, putem fi siguri că suntem pe un drum…
Unii dintre noi, atunci când iubim o carte, o citim de câteva ori şi o păstrăm cu grijă, pentru a o avea la îndemână. Pentru a înţelege însă Marea Carte a Omenirii, Biblia…
După cum am mai spus, Biblia este „Biblioteca”. Ne vom referi la anumite pasaje din Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi, scris de Bartolomeu Valeriu Anania. „Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca…