Cuvântul Ierarhului1961

Cât de mare a fost pentru Andrei bucuria de a vesti fratelui său, Petru: „Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos!” Cei doi fraţi: Petru şi Andrei, dimpreună lucrători în ogorul Domnului…

După anul ’50 al secolului trecut, se înrădăcina deja „ciuma roşie”, cum se mai numea de unii tragedia care a cuprins o parte a omenirii. Se poate spune că lucrarea Anticristului îşi are…

Când veneau, mai ales posturile, noi ne pregăteam cu mare grijă.

Sâmbăta se făceau toate pregătirile. Nimic nu lucram duminica. Toată lumea era obligatoriu la biserică. La noi era o mare bătălie pe mersul la slujbă.

Când era iarnă, mama torcând fir din fuior de cânepă, iar eu depănând la gheme, îmi povestea câte ceva despre popa Dobre, cum i se mai zicea Părintelui Nicolae.

Într-una din zile, tata m-a chemat afară lângă un trunchi de copac, pe care se crăpau lemnele. O bardă stătea înfiptă cu coada oblic. Am început să mă îngrijorez. Dintr-odată îl aud zicând…

Aşadar, iată-mă şi bucătar! Hotărârea tatei era absolută. Nimeni nu mai putea schimba nimic.

În Munţii Neamţului, după cum am mai spus, noi aveam pământ de coasă în trei locuri: Obcină, Borci şi Tisa. Era o fericire să mergem la coasă în Obcină.

De mici copii, tata ne făcea o educaţie straşnică. Munca şi şcoala! Nu se putea comenta niciodată. Erau ascultări sacre.

Așa scria marele mitropolit al Țării Românești, Sfântul Martir Antim Ivireanul, în Didahiile sau Predicile sale.