Cuvântul Ierarhului1967

Ar fi păcat să nu scriu şi despre Părintele Ignătescu Vasile, profesor şi mare misionar, zidind biserici şi făcând misiune în stilul său propriu. Bunătatea inimii sale şi a soţiei erau recunoscute de…

Câteodată, când rămâneam singuri la meditaţie şi profesorul de serviciu lipsea, iar pedagogul întârzia, noi mai făceam câte-o ispravă cât o zi de târg. Şeful de meditaţie, uneori, avea şi el temperatură şi…

Am mai amintit că în vacanţele de iarnă şi vară mai zăboveam în casa maicii Eufrosina de la Văratic, atât de primitoare şi cu un aer proaspăt, cum rar mi s-a dat să…

Orice şcoală cu profesori şi administraţie inteligentă îşi orânduieşte activitatea înăuntrul şi în afară după normele înaintate, în domeniul învăţământului şi al activităţilor extraşcolare.

Omenirea, în memoria ei, trebuie să păstreze anumite stări de suflet care au hotărnicit pentru totdeauna viața pe care și-a consumat-o în decursul timpului.

Bucuria cea mai mare era atunci când, după masă, pe la ora trei, se începea programul obligatoriu de meditaţii intensive.

Încă din toamna anului 1958, când primeam învoire, duminica după masă, fiind doar în anul întâi, grupaţi pe simpatii, mergeam prin Mănăstirea cea vestită a Neamţului muşatin. Doream să nu-mi rămână nimic necunoscut.

Printre profesorii nou-veniţi, Mircea Păcurariu era apropiat de elevi, deşi sobrietatea pe care o afişa te ducea cu gândul că ar fi distant şi cu nasul pe sus.

Chiar dacă profesorul şi fostul director Ioan Ivan era de o severitate exemplară, fără să zâmbească vreodată – personal nu l-am văzut – pe lângă lecţiile predate cu mare măiestrie la Noul şi…

La unele seminarii teologice, pe vremea aceea, se povestea cum era orânduiala „tradiţională”. Anii întâi şi doi erau obligaţi să se adreseze cu „domnule elev” celor din anii trei, patru şi cinci.