Recitesc acum în preajma împlinirii a o sută patruzeci și cinci de ani de la nașterea lui Brâncuși, cartea lui Petre Pandea despre marele sculptor, apărută în 1967 la Editura Meridiane și subintitulată…
În Rohia Maramureşului se născuse un copil, care mai târziu va deveni un om bizar, un episcop tumultuos de Alba Iulia, arhiereu al Aradului şi mai apoi titularul noii Eparhii reînfiinţate a Caransebeşului.
Vestea că la Tioltiur se face biserică nouă s-a dus mai repede decât ne aşteptam noi. Nu voiam să se ştie. Lucram repede şi speram că şi bine. Primejdia era că nu aveam…
Cum aş putea uita, că la Tioltiur, satul de piatră, dar cu oameni de inimă, care se spălau cu vinars pe mâini în loc de apă, era Moş Alexe, vecinul de la trei…
Lucrările înaintau la biserică, iar lumea era într-un entuziasm fără margini. Când s-a pus centura de acum începută pe ruinele cele vechi ale bisericii reformate, s-a lucrat o noapte întreagă şi o zi.
Când este vorba de sinceritate, cu ardelenii nu este de glumă. Aşa i-am cunoscut, mai ales pe cei din Tioltiur. La slujbele din sărbători şi duminici, toţi creştinii veneau la biserică să se…