Când firea noastră este cuprinsă de ură, la temelie se află revolta. Această stare, de revoltă, se îndreaptă, poate fără să ne dăm seama, împotriva Creaţiei.
Cioran, ca şi alţi hulitori din toate vremile, au hulit zidirea şi pe Ziditorul ei, Dumnezeu cel Atotputernic. Spunem noi aşa, pentru că Dumnezeu, Ceea ce Este El în Sine, doar El ştie.…
După cum se vede, Cioran a avut întinse cunoştinţe şi în lumea misterioasă a Kabalei (interpretare ebraică ezoterică şi simbolică a Vechiului Testament).
Un proverb românesc spune că: „omul cât trăiește învață şi tot neînvățat moare.” Neîndoielnic, noi învățăm mereu, fie din pățaniile celor din jurul nostru, când suntem înțelepți, fie din pățaniile personale, când nu…
Mai presus de fiecare, există Cineva, mai mare decât noi. Chiar dacă uneori ne obosim sau ne plictisim a recunoaşte aceasta. Lucrurile mai presus de noi rămân în matca lor absolută. Nu putem…
Noi nu putem scăpa – din păcate - de un anumit „personaj” care se ţine de noi ca umbra sau ca scaiul de oaie. Misteriosul personaj este „eul” nostru împodobit de conştiinţă.
Atunci când te uiţi pe tine însuţi şi chiar și pe cei din jurul tău, rămânând oarecum, singuratec, începi din neputință, cu îndrăzneală, totuși, să Îi pui „întrebări” lui Dumnezeu. Nu doar Cioran…