Oricum, până la urmă, viața noastră intră într-o stare de saturație. Încet-încet, toate ale vieții încep să capete o nouă ipostază de a ne gândi la nimicnicia vieții, oricât ar fi de optimistă…
Viața lăuntrică nu se poate realiza dacă nu folosim cele mai puternice mijloace pentru a câștiga această viață lăuntrică, dacă nu avem o credință precisă și sigură, despre prezența activă a lui Iisus…
Când ne gândim și scriem despre Viața lăuntrică, în fața noastră ne apare chipul unei vieți care s-a împărtășit, deja, din Chipul cel Mare al lui Iisus Hristos, Domnul.
Cine nu știe, oare, ce înseamnă Viața, pe care ne-a încredințat-o Domnul Dumnezeu, fiecăruia dintre noi, ca un dar de cel mai mare preț, pentru o perioadă de timp?
În Biblie, care are în cuprinderea ei mai multe cărţi, ordonate cronologic, Cartea Iov ocupă locul optsprezece. Iov cel bogat, puternic, drept şi neprihănit, a fost principe al ţinutului Uz, spaţiu situat la…
Estera, nepoata de frate a lui Mardoheu, care nu a plecat cu Ezdra la Ierusalim, era de o mare frumuseţe şi, prin concurs, ajunge soţia regelui Xerxe I (486-465 î. H.) care se…
Atât în versiunea ebraică, precum şi în cea a Septuagintei, cărţile Ezdra şi Neemia formau o singură carte, adică două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi, scrise după captivitatea babilonică.
Septuaginta, adică Biblia sau Sfânta Scriptură este aceea care a cuprins în canonul ei cele două cărţi sub denumirea de Paralipomena, ceea ce înseamnă din limba greacă „a omite”, „a lăsa de o…
După cum este pe lumea aceasta şi fiul lui David, Adonia, văzând că tatăl său este bătrân şi bolnav, a încercat să ajungă rege prin uzurpare. Văzând David faptele sale, îl rânduieşte drept…
Din Studiul Vechiului Testament desprindem că cele patru cărţi ale Regilor cuprind istoria instituţiei monarhice. Perioada de o jumătate de mileniu, mai bine zis 453 de ani – începe de la 1040 î.…