Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este…
Acum să luăm aminte la un filosof grec: Antisthenes (444-366 î. Hr.), născut la Atena, a întemeiat școala cinică (cinic este acela care dă pe față gânduri urâte cu sânge rece, sfidând normele…
Vineri, 26 septembrie, începând cu ora 09.00, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Voievodală din Curtea de Argeș, cu prilejul prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab! Vă așteptăm să aducem…
Sunt cunoscuți din Antichitate, trei mari dramaturgi: Eschil (525-456); Sofocle (496-406) și Euripide, o troiță de scriitori celebri care a rămas ca punct de reper în Panteonul Culturii Universale! Vom încerca o escaladare…
La 30 de ani de la absolvirea studiilor, studenții promoției 1991-1995, de la cele două secții ale Facultății de Teologie, Litere și Asistență Socială din Pitești, au avut bucuria revederii cu Înaltpreasfințitul Părinte…
Pentru ca cititorul harnic să-și facă o cultură generală și generoasă, după cum și trebuie, cum se amuza un șăgalnic croitor din Arta Cuvântului, nu poate trece pragul lui Epimenide (630-572), fără să…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Schitul Sfântul Neagoe Vodă Basarab – Vlădești, organizează sâmbătă, 27 septembrie, ora 16.00, la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” din…
Din Grecia antică, mergem în Extremul Orient, în China cea mare și savantă, pentru a-l întâlni pe Confucius (551-479 î. Hr.), născut într-o familie de seamă, pierzându-și averile, fiind funcționar, dar înființând prima…
Obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Sfânta Treime – Ionești a trăit astăzi momente de mare bucurie. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată în frumoasa biserică a acestei obști…
Alt înțelept din cei șapte antici greci a fost Cleobulos din Lindos (538-470 î. Hr.), care avea o forță fizică uriașă și o mare frumusețe fizică, dar și o cultură, pe cât se…