Sfânta Tradiţie sau Tradiţia Apostolică are în cuprinsul ei întreaga învăţătură a Apostolilor primită prin viu grai de la Iisus Hristos în cei trei ani şi jumătate de activitate desfăşurată în public. Tradiţia…
Orice început are şi un sfârşit, după cum merge firea lucrurilor, pe aici, pe la noi, pământenii! Nu oricine este înțelept să-şi întocmească el însuși, chiar şi foarte pe scurt, un testament încă…
Biserica lui Hristos păstrează Tradiţia Apostolică. Această grijă pentru Tradiţie sau Predanie duce la unitatea şi întărirea Bisericii. Când ultimul Apostol a murit, viaţa în Duhul Sfânt nu s-a micşorat în Biserică. Iisus…
Sfânta Scriptură este rodul Duhului Sfânt, crescut din pomul Tradiţiei. O bună parte dintre învăţăturile lui Iisus Hristos au fost scrise de autorii inspiraţi de Duhul Sfânt, alcătuindu-se astfel Sfânta Scriptură. Între Sfânta…
Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost astăzi în sărbătoare. Noua Catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul a desfășurat Ora de Cateheză la Catedrala din Mioveni, o activitate educativă cu tema Credința în inima copiilor. În zi de…
Când am auzit pentru prima oară despre Petru Apostolul, ucenicul Domnului, eram mic prunc dus de părinți la biserica satului, unde Preotul Gheorghe Savin săvârșea deniile din Săptămâna Pătimirilor lui Iisus. Mi-au rămas…
În Duminica a IV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor la Schitul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, situat…
În perioada 25-28 iunie 2026, iubitorii muzicii corale și instrumentale sunt invitați să participe la unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale județului Argeș, și chiar ale țării, Festivalul Internațional „D.G. KIRIAC”,…
La începutul Creștinismului a fost Tradiţia Apostolică. Aceasta se numeşte astfel pentru a sublinia încă o dată că învăţătura încredinţată de Iisus Hristos, prin viu grai, sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, poartă numele…