"Mila este mai mare decât iertarea, pentru că iertarea este prima jumătate a drumului, iar fapta iubirii, a milosteniei, este drumul întreg" spunea Sfântul Nicolae Velimirovici. Dacă fapta iubirii este milostenia, atunci prin…
Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare,…
Sfântul Vasile cel Mare consideră că este necesar să nu se uite mai ales de bucuria ce o vor trăi cei milostivi la judecata din urmă: „Dumnezeu te va primi, îngerii te vor…
Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesea răsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bun şi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul său pentru a da şi celui lipsit,…
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.…
Cel ce are milă de sărman împrumută lui Dumnezeu. Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoință. Atunci când avem bunăvoință, nu contează că suntem săraci. Iar când ne…
Cu adevărat, mare este darul milostivirii! Dacă postul şi rugăciunea ne ridică până la uşa Raiului, iubirea pentru aproapele, ca dăruire a fiinţei către cei creaţi ca şi noi, după chipul lui Dumnezeu,…
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a desfășurat o actvitate de întrajutorare la parohia Izvoru – Frătici, protoieria Pitești.
În ziua de 17 decembrie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. II pastoral: Bătușari, Sfântul Gheorghe, Capu Dealului, Valea Danului,…