O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.Tot aşa să…
Conlucrarea între familie, școală și Biserică în privința educației religioase a copilului poate face adevărate minuni, ajutându-l pe acesta să se dezvolte pe linia moralității, a respectului, a empatiei, a evlaviei față de…
În ziua de 20 septembrie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Căpățâneni, Oiești Ungureni, Oiești…
Educaţia religioasă este o acţiune amplă, orientată în diverse direcţii, dar care îşi are scopul şi rolul bine definit, acela de a da celui educat o înfăţişare şi o structură deosebită, prin dobândirea…
Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns astăzi în comuna argeșeană Moșoaia, aflată în zona vestică a…
Durerea schimbă sufletul omului, îl înmoaie, și astfel poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Deci, când durerea face pregătirea și se apropie de acel suflet și un om, al lui Dumnezeu, atunci și cuvintele…
Educaţia este darul cel mai de preţ pe care îl putem oferi copiilor noştri. Ea nu constă numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să…
Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și viețuiește în păcat, îl vizitează în felurite moduri, ca să-l aducă aproape și să-l miluiască. Dacă nu facem la fel, nu avem iubire în…
Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui.
În Biserică învățăm de la Sfinții Părinți că educația tinerilor și a copiilor este o artă și nu una întâmplătoare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. Prin educaţia creştină copiii devin…