Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu…
În ziua de 28 august 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Topoloveni, în care parohiile: Leordeni, Nicolae Kretzulescu, Budișteni, Glâmbocata I, Glâmbocata II și Ciulnița Eustatiade, au oferit credincioșilor…
Rugăciunea și postul formează cele două aripi cu care creștinul poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia ne duc până în fața Preasfintei Treimi și formează cea mai sigură scară…
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră…
În ziua de 24 august 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Albești Pământeni, Albești Ungureni, Bărăști, Brătești, Cicănești…
“Împlinirea poruncilor” ascunde o adâncă taină dumnezeiască. Dumnezeu a dat putere celor ce cred în numele Său să se facă fii ai lui Dumnezeu (loan 1, 12). De aceea Sfinții Părinți zic că…
Izvorul milosteniei este iubirea, iar iubirea vine direct de Sus, de la Dumnezeu. De aceea, cel ce face milostenie, primeste el insusi mai mult decat cel pe care l-a miluit, caci sarmanul primeste…
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.