Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să promoveze și în acest an diferite proiecte social-filantropice.
În ziua de 16.02.2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Coșești, Jupânești, Lăpușani, Leicești, Păcioiu, Petrești, Priseaca, Gănești, Pietroșani, Retevoiești, vărzăroaia…
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie…
Prin milostenie ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel numit mult-milostiv și îl urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a Cărui învățătură, activitate și viață întreagă a însemnat o revărsare a bunătății, milei și dragostei…
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau…
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, părintele slujitor Constantin Ghețea s-a alăturat acțiunilor desfășurate de Paraclisul Rectoratului din Pitești.
Numeroase sunt suferințele pe care le îndură oamenii cât trăiesc. Unii sunt bolnavi, alții se află în mari lipsuri, neavând cu ce se hrăni sau cu ce se îmbrăca.
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei. Mântuitorul, mai întâi şi mai presus de toate,…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment.