În ziua de 11 mai 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Mioveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Coșești, Jupânești, Lăpușani, Leicești, Păcioiu, Petrești,…
Dăruind celui ce zace pe pământ, îi dăm Celui ce stă în Cer, iar căutând binele altora, sfârșim prin a găsi binele nostru. Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne ostenim în a…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de…
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul…
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului,…
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia…
Pe fondul dramatic al declanşării războiului din Ucraina şi al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict, acordând ajutor multiplu refugiaţilor ucraineni sosiţi…
În prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea…