Ajutorarea celor aflați în nevoi nu este doar un act de caritate ci, mai ales, dovada iubirii sincere către Hristos Ce Se află în chipul celor necăjiți și Care, flămând fiind de mântuirea…
Întru aceasta să cunoaşteţi, spunea Sfântul Grigorie, cât de mare lucru este milostenia, pentru că şi în acest veac ajută şi întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie şi…
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este…
În ziua de 23 mai 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Aluniș, Anghinești, Băiculești, Crâmpotani,…
Grija faţă de sănătatea umană, atât duhovnicească sau spirituală, cât şi trupească, a fost dintotdeauna o preocupare a Bisericii. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a tratat permanent activitatea medicală cu mult respect, pentru…
Ce este milostenia? Este inspirație divină: este iubire, este libertate, Milostenia este spiritul legii. Sfântul Apostol Pavel este cel care a descoperit spiritul legii; și ceea ce el numește ”milostenie”, dintr-o perspectivă divină,…
În ziua de 19.05.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Căteasca, Teiu Vale, Teiu Deal, Siliștea III, Gruiu și Baloteasca,…
Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.
În viața noastră de toate zilele, trebuie să avem către noi înşine inimă de judecător, către aproapele inimă de mamă, iar către Dumnezeu inimă de fiu. Pe Dumnezeu suntem datori să-l iubim din…
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogați, ci și pentru cei care au puțin, ba chiar și pentru cei care abia reușesc să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Pentru…