De zece ani, ziua de 24 iunie a devenit pentru românii de pretutindeni o zi în care celebrează principala piesă din portul tradițional femeiesc: cămașa sau ia. Cu o chintesență de mesaje, piesă…
Cu mare bucurie, Arhiepiscopia Argeșului si Muscelului, face cunoscut clerului si credinciosilor din cuprinsul Eparhiei, ca in ziua de luni, 24 Iunie 2024, la biserica Parohiei Sfanta Vineri din Municipiul Pitesti, incepand cu…
De-a lungul secolelor poporul român a trecut prin grele încercări, dar prin eroismul său, prin cutezanța și fermitatea sa de a fi singur stăpân pe destinele sale, obiceiurile și credința sa în propria…
Corul de elevi ai Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de Argeș, coordonați de părintele profesor Popelcă Robert, au vizitat Catedrala Voievodală ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab.
Cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, profesorii de matematică participanți la cercul pedagogic, coordonat de către doamna profesor Adriana Niță, au vizitat Mănăstirea Argeșului.
Ca în fiecare an, luna mai este pentru argeșeni luna în care se desfășoară Cercurile Pedagogice ale profesorilor din învățământul liceal și gimnazial. Cu această ocazie, un grup de peste 100 de profesori…
Tot în această după-amiază, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a dorit să facă un scurt popas și la mănăstirea Agapia, aflată în apropiere. Întreg personalul monahal a avut bucuria de a participa la prezentarea…
Aforismele Arhiepiscopului Calinic Argeșeanul, o parte culese din opera sa vastă, altele cugetări de sine stătătoare, ating cele mai diverse teme. Multe sunt abordări din unghiuri diferite ale unor subiecte, sunt sfaturi care…
Scriitorul Calinic Argeșeanul a debutat, cu aproape patru decenii în urmă, cu o carte al cărui titlu sentențios se reduce la o sintagmă care i-a marcat evoluția sub toate aspectele ei: Bucuria lecturii.…
În perioada 17-19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul se află în vizită pe plaiurile moldave, cu ocazia lansării unei noi cărți intitulată ,, Bucuria de a trăi”. Ediția îngrijită de scriitorul nemțean …