Oamenii, în dorinţa lor de a face bine cu orice preţ, folosesc toate mijloacele care duc la scopul propus. Pentru a învinge, omeneşte vorbind, trebuie să te gândeşti la alianţa forţelor care duc pe acelaşi drum.
Tucidide (460-396 î.e.n.), istoric şi om politic atenian, mare administrator al lui Solon (640-558 î.e.n.), unul din cei şapte înţelepţi ai Atenei, ocupându-se de mersul şi rostul politicii din vremea sa, deci acum 2400 de ani, spunea despre alianţă: „Aceasta s-a întâmplat în nişte împrejurări în care oamenii, pornind împotriva duşmanilor lor, nu ţin seama de nimic decât de victorie. Atunci ei consideră ca prieten pe acela care-i ajută, chiar dacă mai înainte era duşman, şi ca duşman pe acela care le stă împotrivă, chiar dacă se întâmplă să fie prieten; pentru că şi propriile lor treburi ei şi le pun la cale rău, din cauza ambiţiei prezente de a fi învingători”.
Chiar că nimic nu e nou sub soare. Oameni şi stări sociale, la fel, pretutindeni.
Ca să dureze întocmirile omeneşti, sociale, este necesar ca principiile dreptăţii şi adevărului să stea la temelia alianţei. Şi pe vremuri se stricau lucrurile şi alianţele: „Să nu se încheie niciodată alianţă cu unul care s-a depărtat de la adevăr şi dreptate; căci, chiar şi aliat fiind, el se schimbă iute, din cauza lipsei sale de onoare”, cum citim în Hitopadeca.
Măria de demult, cu pălăria de azi!
Calinic Argeșeanul







