Ar fi păcat să nu scriu şi despre Părintele Ignătescu Vasile, profesor şi mare misionar, zidind biserici şi făcând misiune în stilul său propriu. Bunătatea inimii sale şi a soţiei erau recunoscute de…
Câteodată, când rămâneam singuri la meditaţie şi profesorul de serviciu lipsea, iar pedagogul întârzia, noi mai făceam câte-o ispravă cât o zi de târg. Şeful de meditaţie, uneori, avea şi el temperatură şi…
Am mai amintit că în vacanţele de iarnă şi vară mai zăboveam în casa maicii Eufrosina de la Văratic, atât de primitoare şi cu un aer proaspăt, cum rar mi s-a dat să…
Credincioşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Piteşti au sărbătorit astăzi hramul bisericii. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat cu acest prilej…
Orice şcoală cu profesori şi administraţie inteligentă îşi orânduieşte activitatea înăuntrul şi în afară după normele înaintate, în domeniul învăţământului şi al activităţilor extraşcolare.
Sărbătoarea închinată Botezului Domnului Iisus Hristos a fost cinstită astăzi și în Eparhia Argesului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească…