Cei care au postit s-au rugat şi au făcut de pază ca să nu mă înhaţe miliţia, aveau să audă acum cea mai mare veste de dezamăgire din viaţa lor: Preotul Argatu Constantin…
Biserica a marcat anul comemorativ al filantropilor români (2020) prin activităţi concrete, a afirmat Patriarhul Daniel în deschiderea şedinţei Adunări Naţionale Bisericeşti organizate miercuri la Palatul Patriarhiei.
Înainte de a pleca din Tioltiur doresc să mai scriu câte ceva. În filia Bârlea, am mers la prima înmormântare din viaţa mea. Mă cam codeam. Nu voiam să merg. L-am chemat pe…
Drumul spre Vatra Dornei a fost o bucurie. Frumuseţile văzute în galopul trenului erau de domeniul visului. Aş fi dorit să merg aşa până la sfârşitul lumii!
În această lună, ziua a douăzeci şi doua pomenirea aflării moaştelor sfinţilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împăratului Arcadiu.
În Duminica a 33-a după Rusalii, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor…