Cantitatea de sânge care este donată este un dar nepreţuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenţie chirurgicală sau de un transplant de organe, multe dintre…
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă…
Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare,…
Cu toate jongleriile veniaministe de a se tot amâna venirea anchetei, într-una din zile, la Căldăruşani, apare Exarhul mănăstirilor, Paulin Lecca şi Vasile Diaconescu, Inspectorul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, însoţiţi de un inspector…
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.
Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă.