În murmur de colinde și-n arome tainice de brad Îl așteptăm pe Hristos, Pruncul Sfânt, Cel Ce tainic vine nu doar în peștera Betleemului, preschimbând-o în palat, ci și duhovnicește, în ființa celor…
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă aceasta este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a desfășurat o acțiune filantropică în câteva catune izolate din comuna Uda.
Cu adevărat, mare este darul milostivirii! Dacă postul şi rugăciunea ne ridică până la uşa Raiului, iubirea pentru aproapele, ca dăruire a fiinţei către cei creaţi ca şi noi, după chipul lui Dumnezeu,…
Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, află ajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Și cel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea…
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia…