În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.
În Duminica a 31-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Curtea de Argeș.
În ziua de 22 ianuarie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Florica, Zăvoi, Valea Mare și Enculești,…
Marii noştri voievozi şi-au dat mâna de atâtea ori pentru a înfrunta valurile potrivnice ale istoriei, înţelegând că unirea este chezăşia păstrării fiinţei noastre pe glia străbună.
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să promoveze și în acest an diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Asezamantul Sfinții Imparati Constantin si Elena si Sfantul Ierarh Nectarie din Pitesti, a desfășurat o acțiune misionară la Secția Nou Nascuti din cadrul Spitalului Județean Argeș.
De la Iaşi am pornit spre Mănăstirea Agapia. Acolo era marele duhovnic al Moldovei, pe lângă Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. Un triunghi duhovnicesc în cele trei vetre de credinţă: Agapia – Sihla…