Stând în gazdă la epitropul bisericii din Cufoaia, au început lucrările de restaurare şi aici. Ei nu se lăsau mai prejos. Se credeau superiori satelor din jur.Dintre consilierii satului, Bel Ioan era cel…
În ziua de 11.02.2021, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile: Lescioarele, Izvorani, Ștefănești, Târgul Dealului și Golești, au dăruit alimente pentru cei aflați în lipsuri și…
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a organizat la Seminarul Teologic Ortodox Iustin Moisescu din municipiul Câmpulung, județul Argeș, un simpozion jubiliar, dedicat celui de-al treilea patriarh al…
Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești.
Ca sa culegi, trebuie intai sa semeni, ca sa primesti trebuie intai sa daruiesti. Nu-L poti chema pe Dumnezeu daca tu nu ai raspuns chemarii aproapelui tau, nu poti cere milostenie Lui Dumnezeu,…
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos…