Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.
Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa…
Pentru prima oară am văzut bivoli în Transilvania. Erau negri, cu coarne mari, evazate spre gâtul gros şi puternic. Ochii mari şi melancolici parcă te învăluiau cu iubire. Am văzut cum trag la…
Mi-au rămas în minte multe întâmplări, care mai de care mai nostime, din perioada celor cinci ani cât am stat în frumosul Maramureş, care mi-a umplut inima de negrăite bucurii.
În a doua Duminică din Postul Paștelui, credincioșii argeșeni au participat cu bucurie la Sfânta Liturghie oficiată în noua Catedrală Arhiepiscopală construită în municipiul Curtea de Argeș. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul…
Trăind o vreme în Transilvania, am înţeles că trebuie să fim un pic şi „ecumenici”. Nu mă oprea nimeni să intru în sinagogă sau moschee şi cu atât mai mult în bisericile creştine.…
În ziua de 11 martie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 2 pastoral: Sf Gheorghe I, Găvana II, Sf. Ap. Toma,…