Milostenia înfrumusețează viața, împacă toate neînțelegerile, limpezește ceea ce este încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce a trist și aduce bucurii atât celor asupra cărora se revarsă, cât și celor…
Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceşti care este sufletul. Şi, împreună cu ea, şi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre şi mântuirea sufletelor…
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acestora ne rod sufletul…
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus,…
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales.…
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor nouă mucenici cei din Cizic: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a desfășurat o acțiune filantropică în câteva catune izolate din comuna Uda, din cadrul Protoieriei Pitești.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă aceasta este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…