În ziua de 6 mai 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului în parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate.
Precum în fiecare an, din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu Cel Bun și Sfânt, în prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare…
Când facem milă cu cel nevoiaș, inima ni se face ușoară și căpătăm îndrăzneală în rugăciune. Când miluim pe cel sărman, dispar gândurile cele rele și simțim că suntem din nou fiii lui…
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică la Biserica Valea Danului.