Cântecul este modul cel mai frumos de exprimare al omului, sensibilizează şi îndulceşte catehizarea, ajută la crearea atmosferei de bucurie şi comuniune prin imnurile liturgice şi cântările religioase.
Trebuie să recunosc că, plecând de la Sinaia, n-au prea plâns, pe rupte cei de acolo, dar nici cei de la Cernica nu s-au bucurat, de să le plesnească inima de fericire când…
În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.
Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sf. Ap. Petru şi Pavel şi-a sărbătorit hramul.
Că tot începutul are şi un sfârşit, este o poveste tare veche şi dureroasă. Pe la începutul anului 1981, Patriarhul Iustin vine din nou la Mănăstirea Sinaia.
În prima Duminică după Rusalii, monahii și credincioșii de la Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul de pe Transfăgărășan au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, dimpreună…