Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și viețuiește în păcat, îl vizitează în felurite moduri, ca să-l aducă aproape și să-l miluiască. Dacă nu facem la fel, nu avem iubire în…
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei. Mântuitorul, mai întâi şi mai presus de toate,…
Educația creștină, ce își propune să formeze caractere, urmărește aplicarea în practică a principiilor ei. În acest fel, omul nu se mai oprește la simpla învățare a elementelor de doctrină, trecând la lucrare,…
Cercetând în istoria culturii universale, Neagoe Basarab, iubitorul şi cinstitorul de Dumnezeu, putem spune că se situează pe primul loc în secolul al XVI-lea, şi până în zilele noastre.
Uneori, diferiţi tălmăcitori ai vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, au scris că paşnicul domnitor s-ar fi îngrijit mai mult de „lucruri sfinte”, sau de „lucrurile religioase” decât de lucrurile politice.
Dacă ne gândim la Neagoe Vodă Basarab, sfânt de multe veacuri şi răsfoim vechile scrieri, acestea ne arată neîndoielnic, că domnia lui a fost pentru ţară de bună pace şi prosperitate.