Milostenia își are izvorul în iubirea față de Dumnezeu, care nu poate fi concepută fără iubirea aproapelui: ”Cine are bogăția lumii acesteia și uitându-se la fratele său care este în suferință își închide…
Să devenim îndurători, să fim milostivi, ca în acest fel să ne arătăm bineplăcuți lui Dumnezeu și să dobândim bunurile pe care El le-a făgăduit celor care-L iubesc pe El.
Milostenia înseamnă solidaritate în suferința aproapelui, manifestată atât față de trup, cât și față de suflet, facerea de bine și purtarea nevoințelor, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ”Purtați-vă nevoințele unii altora și veți…
Așa cum cel care socotește că săvârșește binefaceri le pierde pe toate, la fel și cel care crede că i se fac binefaceri, primește mai multe. Pentru că Dumnezeu ”iubește pe cel care…
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau…
Nimic nu este mai puternic decât milostenia! Ea este pricina luminii aici și în viața cealaltă. ”Atunci lumina ta va răsări ca zorile”, spune profetul Isaia, dacă milostenie aproapelui tău. Și așa cum…
Tot mereu mă gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, să ne spună nouă prin cuvintele lăsate prin versetul biblic: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaşte se află în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.
În seara zilei de 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie și a Utreniei în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș.