Crăciunul este pentru toți creștinii sfânta și binecuvântata zi a Domnului, în măreția căreia se aud corurile îngerești răsunând în câmpia Vifleemului. Fiecare credincios este chemat să înalțe, cu această ocazie, imne de…
Lumea și tot ceea ce există bun în ea sunt opere ale iubirii infinite a lui Dumnezeu, care a culminat în crearea omului, ființa Sa cea mai dragă, căreia i-a dat, prin creație,…
Ieslea smerită în care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, desființează distanțele sociale, granițele nevăzute dintre oameni, ierarhiile prestabilite și nu foarte drepte, pentru a instaura noi raporturi, de dragoste și de frățietate între…
Când am pornit să brodez câte ceva despre Glasul Instinctului, mi-a venit să cânt: Glasul roților de fier! De cele mai multe ori am auzit vorbe în „dungă” despre fenomenul numit „Instinct”.
Filosoful Socrate și ucenicul său, Platon, începătorii unei filosofii ancorate în văzduhul existenței Domnului Dumnezeu, și continuați de cele mai luminate minți: Fericitul Augustin, Decartes, Bossnet, Leibnitz, etc., sunt într-un glas pentru a…
"De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belșug și n-a îngăduit să vină vreo nenorocire peste noi, trebuie să ne doară sufletul pentru aproapele nostru care se chinuiește." – Sfântul Paisie…
În ziua de 7 decembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Negrești, Zgripcești, Furești, Dobreștii de Jos, Dobreștii de…
Cel care apără pe omul asuprit și aflat în necazuri, are în ajutor pe Dumnezeu, cel ce-și ajută semenul primește putere și răsplată divină. Opusul milosteniei este nemăsurata iubire de arginți, care constituie…