În data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. În…
Când ești aproape ultima căzătură, te invadează grosolănia cinismului și-ți dai drumul la gură și la condei fără nicio cuviință, este semn de mare neputință. E greu să ieși din această maladie, care…
Tot meditând la mersul acestei lumi și la marea luptă a oamenilor de a-și face loc, am ajuns la concluzia limpede, că am fost izgoniți din transcendent. Greu ne vine să ne obișnuim…
Chiar când Cioran scrie lucrurile cele mai trăsnite, dacă-i ierți îndrăzneala soră cu nebunia, mai poți continua cu cititul din scrierile sale. Uneori te apucă hazul, dacă încerci serios să-i studiezi veghea și…
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.
În ziua de 19.05.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Căteasca, Teiu Vale, Teiu Deal, Siliștea III, Gruiu și Baloteasca,…
Mâinile întinse reprezintă dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovnicească, foamea trupească, la a căror alinare suntem chemați să ajutăm prin ceea ce dăm, pentru că milostenia deschide mâna lui Dumnezeu.