Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al…
În Duminica a VI-a după Rusalii, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor…
Cei mai mulţi dintre noi suferim din cauza trufiei afişate, fie cu voia sau fără voia noastră. A sta liniştit în banca ta este o boierie a spiritului. Cu greu ne vom învăţa…
Când pomenim despre oamenii răi, deşi n-ar trebui, nu poate să nu-ţi vină în minte că răutatea face casă comună cu prostia. Sofocle chiar spunea că: „Prostia este sora cea mai apropiată a…
Mare pacoste pe capul nostru mai este şi cu zvonurile care zboară ca păsările legendare de foc. Cel mai grav lucru este că zvonurile nu sunt verificate, câtuşi de puţin, şi le luăm…