Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a desfășurat jurizarea Concursului Național Catehetic ”RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA MEA” -la nivel de protoierie.
În prima vineri de după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Dreptmăritoare Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului care este și Ocrotitoarea Bisericii pentru Surzi – Locașul Sfânt în care Familia cea…
Pelerinajul este răspunsul la problemele cele mai profunde ale ființei omenești. Pelerinajul este un răspuns spiritual la o problemă spirituală. Oamenii nu găsesc răspuns la frământările sufletești decât în interiorul Bisericii, iar pelerinajul…
Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a promovat diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare…
De mici copii am auzit pe părinți cum se rugau la Dumnezeu, spunând cu sfială rugăciunile de dimineață, seară, și la caz de mare trebuință. M-a fermecat inima mereu ascultând, și mai târziu…
În Duminica Sfântului Apostol Toma, credincioșii parohiei argeșene Rudeni de pe Valea Râului Topolog au avut marea bucurie să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună…