Uneori ești îndrituit să recunoști că Cioran a avut o mare cuprindere în scrisul, dar mai ales în cititul său. El a avut mai mult decât o bucurie a cititului. Cred că, a…
Fără doar și poate, Cioran a citit imens. Sigur, doar asta a făcut. Din preaplinul cititului, prin sita rațiunii sale, s-au cernut neguri și luminițe. El își punea întrebarea: de ce sfinții scriu…
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, şi cei împreună cu el Acachie, Menandru şi Polien.
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea pictorului piteștean Costin Petrescu, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat un simpozion cu scopul de a scoate în evidență activitatea deosebită a acestuia.
În ziua de 16.05.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Maica Precista, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe II, Sfântul Stelian, Râjlețu…
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, a desfășurat un seminar duhovnicesc, intitulat: „Relația dintre familie și dezvoltarea individuală: conexiuni psiho-spirituale”.