Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară, în perioada vacanței de vară, la parohia Valea Mare – Ștefănești, protoieria Topoloveni, activități educative pentru copii.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta…
Lectura cărților de calitate reprezintă un act extrem de important în formarea noastră ca indivizi. Cu precădere, cititul reprezintă o activitate necesară, poate chiar vitală, în formarea școlarilor şi elevilor. Lectura unei cărţi…
Cioran a pendulat mereu între Teologie și cinism. ”Cinismul” a fost pâinea lui cea de toate zilele. Deși a dorit, cu intermitențe, ca armonia universală să-i liniștească trepidația în gândire și scris.
Credincioșii parohiei Găvana I cu hramul Tuturor Sfinților din municipiul Pitești au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Momentul a fost deosebit datorită faptului că biserica din această zonă a orașului și-a sărbătorit hramul.
Cred că Cioran a încercat să-l îngurgiteze pe Dumnezeu! Umbla să mănânce pe Cel Care nu se lăsa înghițit de flămândul, ce se hrănea de o vreme, doar cu insomnii.