În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Atanasie cel din Aton, si cei împreuna cu dânsul, sase ucenici ai lui.
Cel mai important lucru în viaţă este să fii sănătos tun şi să ai mintea liniştită, ba, şi inima, frate. Cei de demult spuneau că sănătatea şi mintea liniştită ar valora mai mult…
Obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Sf. Treime - Ionești a trăit astăzi momente de mare bucurie. Credincioșii veniți într-un număr foarte mare au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată de…
Este mare lucru ca fiecare să aibă câte-o mătuşă. Parcă eu n-am avut una? Se glumea pe vremuri, că cineva ar fi născut de două mătuşi. Anapoda treabă, dar prinde bine. „Mătuşa” mea…
Mănăstirea argeșeană Glavacioc și-a sărbătorit astăzi unul din cele trei hramuri închinat Sf. Ștefan cel Mare. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un…
În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).
Se cam vede că lumea suferă de multe şi felurite boli care atacă viaţa noastră scurtă şi anevoioasă. Că erau şi pe vremuri necazuri şi boli nesfârşite, ne stau mărturie scrierile din veacurile…