Credincioșii argeșeni s-au bucurat astăzi să participe la un moment unic în viața lor. Cu ocazia cinstirii praznicului Acoperâmântului Maicii Domnului, în comuna Corbi aflată pe Valea Râului Doamnei, a fost așezată piatra…
Pentru un cărturar cu pretenţii de a fi considerat întocmai, Istoria românilor prin călători, de N. Iorga, trebuie să fie o carte de căpătâi. În cele patru volume va găsi mărturii despre firea…
Când cineva doreşte să se angajeze, la întrebarea angajatorului: ce ştii să faci?, el răspunde că ştie orice este de făcut. Esop spunea: „Atunci va fi rău pentru toţi, când toţi vor practica…
Sfântul Apostol Pavel este ferm atunci când scrie creștinilor din Corint, că: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu!” Se pare că pe vremea apostolică era obiceiul ca oamenii să bea mai mult…
Cei care au stat la umbra oamenilor mari (valoroşi) s-au plâns că la umbra lor nu creşte nimic. O ştim şi o vedem, dacă privim atent în jurul nostru. Sub nuci chiar nu…