Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții…
Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tututor bătăliilor…
Milostenia tămăduieşte partea cea iute a sufletului, postul veştejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o găteşte către vederea celor ce sunt. Pentru că Domnul ne-a dat nouă poruncile potrivit cu puterile sufletului,…
Cu ocazia Zilei Bastonului Alb - Ziua Internationala a Nevazatorilor, Filiala Nevazatorilor Arges a organizat impreuna cu Biblioteca Municipala Ion Barbu din Campulung un frumos si captivant concurs de cultura generala cu premii…
În ziua de 30 septembrie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VIII pastoral: Brădet, Brăduleț, Costești-Vâlsan, Mușătești, Stroești și…
După cum am mai spus, Biblia este „Biblioteca”. Ne vom referi la anumite pasaje din Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi, scris de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. „Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în…
De obicei auzim vorbindu-se despre canon. Când se pomeneşte în Studiul Vechiului şi Noului Testament despre canonul cărţilor Sfintei Scripturi, atunci se face referire la grupul de cărţi sfinte insuflate de Duhul Sfânt,…
În duminica a XXIII-a după Rusalii, credincioșii parohiei Greci din satul Moșteni, comuna Boțești, protoieria Topoloveni, au avut bucuria de a participa la sfințirea bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae…
În ziua de 20.10.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Vițichești, Topoloveni, Sfântul Gheorghe, Goleștii Badii și Inuri, au oferit credincioșilor…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a organizat o activitate catehetică, în urma căreia a fost făcut și o donație de carte pentru elevi.