Numele Andrei înseamnă bărbăţie, curaj şi poate că astăzi, mai mult ca oricând, suntem chemaţi să dăm dovadă de curaj în faţa provocărilor ce ne stau înainte.
Bunătatea și omenia vindecă latura sufletului de deznădejde și de suplinește lipsa, postul risipeșțe poftele cele trecătoare, și înnobilează virtuțile cele nemuritoare, iar rugăciunea curăţeşte cugetul şi îl arvunește către cele netrecătoare.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică de Ziua Națională a României.
M-am bucurat din toată inima când am citit și recitit o cugetare de rădăcină „românească”, deși este potrivită tuturor popoarelor care sunt și rezistă, adică: „Avem mereu aceeași vârstă în interior!”
Parohia argeșeană Sfântul Apostol Andrei din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți credincioși au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună…
Parcă îți vine să mai trăiești atunci când vezi că, în gândirea mondială a fost așezată, ca o floare în glastră o zi, parcă mai frumoasă decât toate florile din lume: Ziua Mondială…
Ca să fie limpede pentru viața noastră, nu vom neglija faptul că Domnul Dumnezeu ne cere să nu lucrăm doar pentru mântuirea noastră, ci și la mântuirea aproapelui nostru.
Ținta noastră ca viețuitori pe lumea aceasta este realizarea unui mod de viață, în centrul căreia va trebui să troneze Domnul nostru Iisus Hristos, care stăpânește într-un suflet atunci când acesta voiește să-L…