În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil, ca unul care a slujit tainei dumnezeieşti celei negrăite şi mai presus de fire a Întrupării Domnului.
În ziua de cinstire a praznicului Bunei Vestiri, credincioșii argeșeni au ajuns la mănăstirea argeșeană Corbii de Piatră unde au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop…
Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând…
Cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, Consiliul Județean Argeș prin DGASPC Argeș și Universitatea din Pitești - Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie și Facultatea de Teologie,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică la Școala Gimnazială Băiculești.
În ziua de 23 martie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. II pastoral: Catanele, Oarja, Cireșu, Stănislăvești și Ceaușești,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat Concursul județean de creație literară și abilităţi practice ”VESTITORII PRIMĂVERII”…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică la Grădinița ”Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș.