Nu mai este mult până la slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Creștinii se pregătesc să-si primenească sufletele , astfel încât acestea să poată primi , precum ieslea minunata…
Milostenia trebuie să o facem cu blândețe, cu inimă deschisă, pentru că Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună, știut fiind faptul că fără milostenie nu ne putem mântui.
Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că inima milostivă este inima care arde de iubire pentru întreaga lume. Această ardere duhovnicească este focul pe care Mântuitorul Hristos a venit să-l aprindă în sufletele noastre…
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful îi consideră fiinţe spirituale şi arată că erau cinstiţi de creştini. Cultul sfinților îngeri a luat o mare dezvoltare mai ales din secolul al IV-lea, de când avem…
Milostenia este o lucrare a vieții trăite nu doar pentru sine, ci trăită împreună cu alții și pentru alții. În Fericirile pe care Mântuitorul ni le-a lăsat în cuvântarea Sa de pe munte…
Cuvântul „eclesiast” înseamnă: „cel ce vorbeşte în faţa adunării”, aşa fiind tradus de tălmăcitorii Septuagintei. Făcând puţină lingvistică biblică, putem afla că în limba greacă „adunare” se traduce prin ekklesia, iar de aici…
Parohia Prundu I din municipiul Piteşti, ocrotită de Sfântul Ierarh Spiridon, a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Credincioșii din această zonă a orașului au venit să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru mijlocirea patronului…
În această carte întâlnim poezia psalmilor, sau cum s-ar mai spune teologia în starea ei specială de bucurie şi graţie muzicală. Omul, această fiinţă necunoscută, după cum este titrată o carte celebră de…
În Duminica a XXVIII –a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Poiana Lacului au îmbrăcat haine de sărbătoare. După 24 de ani în care s-a lucrat la zidirea noii biserici cu hramurile Sfânta Cuvioasă…