Nici un popor din lume nu posedă o colecţie mai frumoasă şi variată de colinde precum poporul român. Pe bună dreptate se spune despre colinde că sunt vechi ca și sufletul și graiul…
În colinde se reliefează și descrierea împrejurărilor și ținutului sfânt, Betleemul, apoi venirea și închinarea păstorilor, a magilor, pe urmă auzim despre imnele îngerești, mânia și faptele înspăimântătoare ale lui Irod, omorârea pruncilor.…
A crede că, Domnul Dumnezeu, îl lasă rece și nu-i înduioșată inima la rugăciunile pe care i le adresăm, înseamnă a ofensa dumnezeiasca Sa bunătate! M-am întrebat și mi-am și răspuns: Domnul Dumnezeu,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, a desfășurat în perioada 8–17 decembrie proiectul social-filantropic intitulat „Bucuria Crăciunului”, o inițiativă menită să aducă lumină, speranță și mângâiere în sufletele celor…
În ziua de 16.12.2025, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. 6 pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV, Sfântul Ilie,Sfânta…
Inspirate din această bogăție a cântărilor liturgice bisericești, colindele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare și Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, au organizat o activitate catehetică și social-filantropică,…
În lumina blândă a postului Crăciunului, când sufletele se apleacă spre rugăciune și inimile se deschid spre taina iubirii dumnezeiești, Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș, în parteneriat cu Biserica…
Se cade a pune în minte mila și judecata, adică să câștigăm după dreptate și să împărțim milostenie, după cum este scris, ca prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Arhiepiscopia Argeșului și…