Se mai știe, dar ca să știe tot omul voi spune: înainte de a gusta un dezinfectant (o țuică – două, dacă poți duce!) trebuie să mănânci ceva și dacă nu ai, iei…
Paraclisul Universitar din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Întâmpinării Domnului. Construit în anul 2019 într-un spațiu pus la dispoziție de Rectoratul Universității Pitești, acest Sfânt Altar de rugăciune este rezultatul…
Sfântul Vasile cel Mare, pentru mine și pentru cei ce-i cunosc viața sa, câtuși de fragmentar, a fost Sfântul Părinte care a postit cel mai mult dintre pământeni, vorbim de pământenii Vechiului Testament…
În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.
Spunea cineva, cam mucalit, că anume inși, cum aș fi și eu, scriu frumos despre post, despre rugăciune și despre viața de sfințenie, dar cu pusul în practică, parcă lucrurile rămân cam moarte.
În ziua de 27 ianuarie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Sfântul Calinic, Valea Mare, Enculești, Florica,…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială în Parohia Valea Danului.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză a participat la activități educațional-catehetice în luna ianuarie, lună dedicată prin excelență Luceafărului poeziei…