În primele patru zile din Sfântul și Marele Post, în multe biserici și mănăstiri din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului este săvârșită slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, numit și Canonul…
De când sunt pe lumea aceasta am tot auzit, mai ales pe poeți, scriitori, profesori, funcționari, că este cel mai bine să se lucreze noaptea. Ca să fim imparțiali, trebuie să înțelegem, totuși,…
În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, credincioșii argeșeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în Noua Catedrala Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sfintei Mucenițe Filoteea…
M-am bucurat să citesc, pe cât am putut de repede, cartea valoroasă a doctorului chirurg Alexandru Vlad Ciurea: Sănătatea creierului, pe înțelesul tuturor! Carte de căpătâi! Doresc să tot prezint, zilnic, câte o…
Când ne gândim la Creierul uman, în față ne apare și chipul marelui om de știință Albert Einstein (1879-1955), despre care se știe că greutatea creierului său a fost de 1.260 de grame,…
În ziua de 22 februarie 2023, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Aluniș, Anghinești, Băiculești, Crâmpotani,…