A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care copii…
După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci,…
Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El și viețuiește în păcat, îl vizitează în felurite moduri, ca să-l aducă aproape și să-l miluiască. Dacă nu facem la fel, nu avem iubire în…
Cel care dă milostenie cu bunătate este ca și cum ar dărui lui Dumnezeu Însuși, pentru că facerea de bine este privită de Domnul ca o condiție necesară mântuirii noastre.
Semănătorul cu bucurie aruncă sămânța, cu toate că nu știe ce va culege. Cu atât mai bucuros se cade a fi acela care, în chip de ogor, cultivă Cerul. Dacă dați puțin cu…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică și didactică în cadrul proiectului Romanian Science Festival, desfășurat la Liceul Victor…
Educaţia este darul cel mai de preţ pe care îl putem oferi copiilor noştri. Ea nu constă numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să…
Ca să fii cârmuitorul unui popor, înseamnă că, imediat, trebuie să te gândești că ești alesul lui Dumnezeu, Care îți dă în grijă, pe o perioadă, națiunea și să veghezi la viața și…