Botezul în numele Dumnezeului Treimic este o „naștere de Sus” sau „naștere în Duh” prin care omul este iarăși sădit în Împărăția cerească, deoarece el încă de la crearea lui trebuia permanent „să…
Ziua Bastonului Alb reprezinta Ziua Internationala a persoanelor fara vedere sau cu vedere slaba. Nevazatorii din Arges au sarbatorit aceasta zi impreuna cu doamna Martin Gabriela, presedinte al Asociatiei Neazatorilor, Filiala Arges si parintele…
În perioada anilor 399-355, filosoful Platon îl cuprinde în imaginația sa, făcând un portret, filosofului Socrate în „Apărarea lui Socrate”, și în numeroase alte studii și dialoguri. Sumar, filosoful Socrate a venit pe…
Înainte de a continua din tainele filosofiei, trebuie să facem un fel de trecere în revistă a celor gândite de filosoful Thales din Milet, care susținea ipoteza prin care Cosmosul este alcătuit dintr-o…
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, obştea monahală a mănăstirii argeșene Robaia a fost binecuvântată prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Filosoful Protagoras (născut în 490, a trăit până în anul 420 î. Hr.), s-a născut în localitatea Abdera, în nord-estul Greciei, a călătorit prin lume ca profesor ambulant, iar mai târziu s-a așezat…
Acest mare campion al gândirii filosofice, raționalist până în vârful urechilor, a avut în gândirea sa avansată și înțelegerea Cosmosului, act științific de primă mână, care reprezenta căutări harnice a filosofilor dinaintea existenței…
În perioada 4 octombrie – 1 noiembrie 2023 este deschisă sesiunea de votare a proiectelor înscrise în concursul „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”, organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia.
Considerat drept cel mai frumos drum din România, traseul Transfăgărășan poate fi o adevărată destinație de vacanță, datorită obiectivelor turistice din zonă și peisajelor cu munții Făgăraș. În ultimii 30 de ani, la…
Să ne întoarcem din Extremul Orient în Grecia antică, pentru a vedea ce înseamnă „Totul este Flux”, afirmație susținută de filosoful Heraclit (535-475 î. Hr.).