Citind prin cărțile de demult, am găsit la Seneca cel Tânăr (4 î.Hr-65 d. Hr) două cuvinte pline de înțelepciune: „Docendo discitur” – „Înveți, învățând pe alții!”
În această lună, în ziua a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit.
Orașul Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel şi-a sărbătorit hramul.
Dacă avem obraz, cât de cât subțire, din respect pentru om, atunci când dă sfaturi, este bine să ascultăm și să nu contrazicem sau, mai grav, să comentăm în mod răutăcios.
Izvorâtă din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, milostenia constă în ajutorarea materială şi spirituală a celor aflaţi în nevoi. În Noul Testament, Mântuitorul garantează mila divină pentru cei care fac dovada milosteniei:…
În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni s-a desfășurat Ora de cateheză la…
Dumnezeu ne descoperă ca iubește mila mai mult decât orice jertfe aduse fără dragoste! Cât de înălţător şi de puternic răsună cuvintele "milă voiesc, şi nu jertfă".
Asociatia Nevazatorilor din Romania are un program anual cultural artistic, sportiv, recreativ, bogat si diversificat. In cursul anului sunt 4 concursuri trimestriale cu premii, alcatuite de la Bucuresti pentru fiecare filiala judeteana a…
Cel care dă milostenie cu bunătate este ca și cum ar dărui lui Dumnezeu Însuși, pentru că facerea de bine este privită de Domnul ca o condiție necesară mântuirii noastre.