Francia sau Franța, scăldată o bună parte de Oceanul Atlantic, are proverbe care vorbesc despre faptul că: „Patria vrea să fie servită și nu stăpânită”, cum mai cred unii. Românul, observator atent la…
În satul Redea din comuna argeșeană Buzoiești, pelerinii pot să descopere o nouă mănăstire închinată Sfintei Treimi. La îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, întregul ansamblu monahal a fost construit prin stăruința preoților…
Filosoful Vasile Conta, contemporan cu Eminescu, și ministru pe vremea lui Carol I, Regele României, fiind născut în vecinătatea comunei unde am văzut lumina zilei, ne-a lăsat un cuvânt lămuritor despre Patriotism: „Fundamentul…
Mănăstirea cu hramul Nașterea Maicii Domnului construită în zona Prislop, foarte aproape de comuna argeșeană Dragoslavele, și-a sărbătorit astăzi hramul. Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a săvârsit Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de…
Zidirea lui Dumnezeu, omul, cunună a creației pe acest pământ, avea să schimbe sensul lumii. O nouă ipostază, de data aceasta plină de bucurie, dar și de grijă mântuitoare. Sfântul Ioan Damaschin, smeritul…
Ceramus Câmpulung găzduiește, în perioada 5-8 septembrie, a doua ediție a Festivalului „Muzica în filmul românesc”. În cadrul acestei manifestări, în prima zi a festivalului, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a avut…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului.