În ziua de cinstire a Sfinţilor Serghie și Vah, schitul argeșean Brătășești și-a sărbătorit al doilea hram. Obștea monahală s-a bucurat astăzi de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie…
Bucuria mea cea mai mare, dintotdeauna, de când mă știu pe lumea aceasta, a fost de a citi mereu și la întâmplare, orice carte îmi venea la îndemână și nu doar pe sfert…
Când citim din Educația prin sine însuși, de G. Aslan, ne bucurăm să aflăm, că: „Omul care cugetă și simte ideea de solidaritate, are un principiu conducător în viață. Solidaritatea cu restul speței…
Vasile Alecsandri, proslăvit de Mihai Eminescu, drept: „Rege al Poeziei!”, în Români și Patria lor, scrie: „Eu iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează bătrânețele, care-și iubește pământul,…
În această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Haritina.A vieţuit în timpul împăratului Diocleţian (284-305). Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creştinul Claudiu.
Cred că pe lumea aceasta, cuvântul Democrație a fost cel mai mult folosit, de la copilul din leagăn până la suveranul unei Țări! S-a zis că, iată, avem și Democrație, ca și libertatea,…
Românul este mucalit și are umor cu carul, că altcum ar fi dispărut din Istorie! Iată ce spune despre Lege: „Pe roata de sus se învârte Legea!” și că: „Nu cei din afară,…