Prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului continuă să promoveze și în acest an diferite proiecte social-filantropice realizate cu sprijinul credincioșilor din cuprinsul Eparhiei.
Taina cununiei este considerată a fi una dintre cele mai frumoase slujbe ortodoxe, dacă nu chiar cea mai frumoasă, după Sfânta Liturghie. Mulţimea formulelor de binecuvântare a celor care pornesc pe drumul familiei,…
Nu există nicio bucurie sufletească mai mare decât aceea de a ajuta o persoană, atunci când aceasta are nevoie, fie că vorbim despre un dar material sau o sfătuire duhovnicească. A dărui este…
De la începutul Filosofiei clasice grecești să mergem în văzduhul filosofiei chineze, tot aproape ca timp, aici fiind vorba de filosoful Lao Zi (secolul VI î. Hr). Acest învățat s-a născut în satul…
În Duminica a XXI-a după Rusalii, monahiile de la schitul argeșean Sfântul Ierarh Modest au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul. Drumul greu accesibil nu…
Primul filosof al lumii, cunoscut ca un mare gânditor, căuta explicații firești, raționale, pentru a argumenta fenomenele din lumea înconjurătoare, este cunoscut a fi Thales din Milet (azi, pe teritoriul Turciei), care a…
Parohia Sfânta Vineri din municipiul Pitești și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Foarte mulți credincioși au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.
În cartea „Filosofie. Idei fundamentale”, Editura Litera, București, 2016 (traducere Crina Boitor), se prezintă printre altele, aria mondială a Filosofiei, dominantă în două imperii: „Filosofia Greacă clasică și Filosofia orientală”, și de aici…