Donarea de sânge reprezintă un act de milostenie faţă de aproapele aflat în suferinţă. Nu poate fi un mod mai frumos de a-I urma lui Hristos, decât de a dărui ceva din noi,…
La șapte zile după începerea Postului Nașterii Domnului sărbătorim Intrarea în biserică a Fecioarei Maria. Înțelepții noștri străbuni au numit ziua „Vovidenie”, de la termenul slav care ar însemna „a introduce”, „a facilita…
Cu arhiereasca binecuvântare primită de la Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului a fost săvârşită Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârșită în limbajul mimico-gestual liturgic românesc cu prilejul…
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…
Cultul Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, dar mai ales în tradiția românească, se vădește atât de puternic, arătat și prin amplasarea pe tot parcursul anului bisericesc a zilelor ei de prăznuire, tocmai ca…
În data de 18 noiembrie s-a desfășurat în orașul regal, în prezența doamnei Inspector General din Ministerul Educației Mihaela Florina Alexandru, Simpozionul județean de geografie "Nicolae Lazăr " cu tema- Hazarduri și riscuri…
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia…
Intrarea Maicii Domnului în Templu sau Vovidenia este prima sărbătoare cu ținere de la începerea Postului Nașterii Domnului. Acest praznic, alături de cel al Nașterii Maicii Domnului și de proslăvirea Sfântului său Acoperământ, constituie…
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la Parohia Nicolae Crețulescu din Leordeni-Primărie, a avut loc o procesiune în cinstea primirii celor două icoane minunate ale Maicii Domnului: Portărița și Prodromița.
Preasfinția Voastră, Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Îndurerată familie, Întristată adunare, Ca întotdeauna de când este lumea și suflarea omenească pe Pământ, moartea provoacă durere și tristețe, ca orice despărțire definitivă de frumusețea…